Bucatarii industriale.
  www.electromec.eu www.electromec.ro   < pagină de start
Sisteme exhaustare Contact
www.hote-inox.ro > Aspiratie industriala > Bancuri si pereti aspiranti

Soluţii complete pentru desprăfuire industrială.
Bancuri de lucru şi mese aspirante.

Furnizăm o gamă variată de echipamente şi instalaţii de înaltă calitate pentru curăţarea aerului la locul de muncă de fumul de sudură, praf şi vapori de ulei (oil mist).

Bancuri de lucru şi mese aspirante.


Bancurile aspirante reprezintă mese de lucru destinate aspiraţiei, filtrării și colectării prafului rezultat ca urmare a operaţiilor de șlefuire utilizând unelte industriale. Bancurile sunt echipamente compacte prevăzute cu cartușe filtrante încorporate, ventilator și tablou electric. Cartușele filtrante sunt scuturate automat cu jet de aer comprimat, echipamentul fiind prevăzut cu butelie de aer comprimat și electrovalve de aer. Pot fi conectate la un sistem centralizat de filtrare.

Bancul aspirant este utilizat în toate domeniile în care rezultă din prelucrare, pulberi nocive; cum ar fi șlefuirea lemnului, șlefuirea metalelor, operaţiuni de sudură, operaţiuni de mecnică generală. Sunt realizate din tablă zincată de grosime apreciabilă. Pereţii laterali aspiranţi sunt extractibili, pentru ușurarea așezării pieselor de mari dimensiuni.

Pereţi, fronturi şi mese aspirante. Pereţi aspiranţi cu perdea de apă.

Un perete aspirant este destinat montajului în cabinele de vopsit sau șlefuit pentru a aspira aerul încărcat cu pulbere și vapori. Fronturile aspirante sunt construcţii solide modulare realizate din panouri de tablă zincată prelucrată la rece și îmbinate cu ajutorul organelor de asamblare.

Sistemele de ventilare, aspirare și filtrare sunt ideale pentru filtrarea prafului și fumului produse în timpul proceselor industriale (mecanice, oțel, produse chimice, farmaceutice, lemn, răşini, etc.) dar pot fi adaptate şi instalate în hale de producţie, laboratoare, întreprinderi mici, ateliere mecanice, silozuri pentru depozitarea cimentului şi silozuri pentru cereale.

Desprăfuire industrială. Soluţii complete pentru desprăfuire industrială - praf, fum, vapori de ulei, ceaţă uleioasă, etc.

Desprăfuitoare centralizate sau locale, mobile sau fixe, cu saci sau cartușe, cu opţiune de curăţare cu aer comprimat.

Filtrare de înaltă eficienţă >99% pentru particule pană la 1 micron. Mentenanţă ușoară. Exact ce aveţi nevoie pentru o filtrare eficiantă. Indiferent de cerinţele dumneavoastră de filtrare industrială, noi avem soluţia potrivită. Cea mai mare gamă de unităţi de filtrare și tehnologie de varf - toate aspectele pentru a susţine afacerea dumneavoastră. Vă ajutăm să menţineţi funcţionarea utilajelor la cele mai înalte standarde.

Filtrarea prafului industrial din industria: ceramică, chimică, produse alimentare, cauciuc, fontă, grafit, fier, oţel, plastic, cabron, ciment, minerit, hrană pentru animale, sablare, polizare, tăiere cu flacără a metalelor - laser sau plasmă, turnătorie de metal, fumuri din arderea materialului solid și a deșeurilor.

Sisteme de desprăfuire, filtrare, aspirare, exhaustare, colectare praf, pulberi, particule, etc., de dimensiuni mici, medii și mari din aer.
 
 
Instalatii de filtrare cu saci. Regenerare in contracurent cu jeturi de aer comprimat.

Instalație de captare și filtrare pulberi lipicioase.
• Debitul de gaze filtrate: 900-1000000 m³/h.

• Continutul maxim de pulberi in gazele brute: 150g/m³

• Eeficienta filtrarii: de la particule grosiere până la cele submicronice (0,20-0,25 microni), cu o eficacitate de filtrare care depășește 97%.

• Filtrele cu saci sunt colectoare de praf automatizate, proiectate să funcționeze 24 de ore pe zi, cu autoregenerare prin inversarea fluxului de aer. Se poate utiliza pentru aer conținând praf foarte fin, având o eficacitate la filtrare foarte ridicată, chiar și pentru particule de dimensiuni sub 1 micron. Prin folosirea unor materiale de construcție speciale, acest tip de colector de praf poate fi utilizat și pentru temperaturi de până la 260 ºC (ex: material filtrant NOMEX® - PTFE). Construcția este concepută modular. Datorită acestui fapt, filtrele cu saci sunt ușor de transportat si de asamblat și, atunci când se dorește, ușor de extins, ulterior instalării inițiale. Elementele filtrante constau în colivii metalice de diferite dimensiuni, pe care se montează saci din materiale filtrante de diferite tipuri, în concordanță cu tipul aplicației. Montarea elementelor filtrante se poate face rapid și ușor, fapt ce permite o scădere a costului de întreținere.
• Ciclul de curățare este variabil, depinzând de nevoile specifice ale fiecărei instalații la care este conectat colectorul de praf. Dispozitivul de comandă este proiectat pentru a permite atât variația timpului de autoregenerare, cât și a frecvenței cu care sunt declanșate jeturile de aer de comprimat. Această flexibilitate permite regenerarea corectă a materialului filtrant, prin dislocarea prafului ce aderă pe suprafața filtrantă; cu alte cuvinte, este posibilă calibrarea funcționării fiecărui filtru, în funcție de nevoile specifice ale fiecărei instalații in parte, în acest fel obținându-se cea mai ridicată eficacitate de filtrare posibilă. În majoritatea cazurilor, eficacitatea de filtrare realizată poate să depășească 99%. Modul de funcționare este următorul: aerul plin cu praf intră în camera de filtrare și trece prin sacii filtranți dinspre exterior spre interior. Regenerarea sacilor filtranți se realizează prin producerea unui jet de aer comprimat (6-7 bar) declanșat de electrovalve, de flux invers, adică dinspre interiorul sacilor spre exteriorul lor. Fiecare electrovalvă descarcă aer comprimat pe câte o linie de saci multipli, colectorul având mai multe astfel de linii. Valvele sunt comandate secvențial, primind semnalul electric de la un tablou de comandă. Prin tabloul de comandă pot fi modificați atât timpii de funcționare a jetului, cât și durata intervalului dintre jeturi. Antrenarea fluxului de aer se face cu un ventilator, de regulă centrifugal, care trebuie să asigure o viteza de filtrare de cca 0,03 m/s (viteza de filtrare reprezintă viteza cu care aerul străbate suprafața filtrantă). În alegerea tipului de filtru cu saci, adică a numărului de saci și a suprafeței filtrante totale, și a calității materialului filtrant utilizat, se ține seama de tipul de impurități din aerul antrenat și de temperatura acestora. Orientativ, ținând cont atât de aceste elemente, cât și de faptul că limita căderii de presiune pe filtrul de saci nu trebuie să depășească cca. 120 mmCA, se poate determina atât tipul de filtru cu saci adecvat, cât si puterea ventilatorului încorporat. Cât despre consumul de aer comprimat, acesta este de aproximativ 0,15 m³/h/m² de material filtrant.

• Domenii de utilizare: filtrele cu saci pot fi folosite în orice proces industrial unde este prezent praf: în producerea si prelucrarea ceramicii și vopselelor, în industria alimentară, în industria chimică, a cauciucului, în rafinarea zahărului, în mine de extracție.

 
 
Hote de extracţie. Hote aspirante.

Fumul de sudură, praful de polizare, ceaţa de ulei: industria prelucrării metalelor produce tot felul de contaminanţi. Sudorii și personalul din zonele de lucru sunt expuse la acești contaminanţi. Este esenţial să se creeze condiţii de muncă sănătoase și sigure prin reducerea acestor riscuri. În acest sens prevenţia este un aspect foarte important. Atât de important, de fapt, încât standarde internaţionale au fost stabilite pentru a le reglementa. Fumul de sudură, particulele mici și resturile de metal topit din aer trebuie să fie tratate în mod eficient prin intermediul ventilaţiei și filtrării. Acest lucru asigură că operatorii se simt mai bine și performează mai bine. Rezultatul este o productivitate mai mare și un absenteism redus din cauza bolilor.

Hotele aspirante sunt o modalitate eficientă de a extrage gazele poluante în apropierea procesului de producţie, acestea reduc cantitatea de fum, particule mici, praf fin, ceață și aerosoli din atmosfera halei de producţie.


Sisteme industriale de ventilare și filtrare aer ANTIEX.

Riscurile de explozie pot să apară în toate activităţile în care sunt implicate gaze, vapori, ceţuri inflamabile sau pulberi combustibile care în amestec cu aerul pot forma o atmosferă explozivă. Acestea pot include multe din materiile prime, produse intermediare, produse finale şi deşeuri din procesul obişnuit de producţie.

Există două Directive Europene, aşazise Directive ATEx, care reglementează punerea pe piaţa europeană a produselor destinate folosirii în atmosfere potenţial explozive (Directiva 2014/34/EU) și respectiv utilizarea lor în condiţii de siguranţă (Directiva 1999/92/EC).

ATEX este acronimul de la “ATmosphere EXplosive”. O atmosferă explozivă este un amestec de substanţe inflamabile sub formă de gaze, vapori, ceaţă sau praf cu aerul, în condiţii atmosferice în care, după ce s-a produs aprinderea, combustia se răspândeşte în întregul amestec nears. [SR EN 1127-1; Directiva ATEX 2014/34/EU].

În cursul transportului pneumatic al materialelor vrac combustibile sau explozive, se pot forma amestecuri inflamabile în instalație astfel încât componentele sale trebuie declarate pentru diferite zone pentru a corespunde măsurilor de protecție care trebuie luate. Vă oferim toate componentele echipamentului în design ATEX corespunzător. În plus, cu filtrul de separare a zonelor și cu stingătorul de scântei integrat, sunt disponibile alternative rentabile la componentele convenționale de protecție. Astfel, în ce privește protecția împotriva exploziilor, clienții noștri sunt întotdeauna în siguranță.

Produsele noastre sunt folosite de exemplu în tehnologia de mediu pentru comprimarea biogazului și gazelor naturale, precum și pentru alimentarea cu gaze, în industria chimică și farmaceutică pentru transportul gazelor și degazare, în rafinării precum și în centralele electrice. În plus, ele sunt folosite în industria alimentară și a maselor plastice pentru încărcarea și descărcarea silozurilor și pentru transport pneumatic.


Praf, Fum, Vapori de ulei.
 
Pentru informaţii contactaţi ELECTROMEC la tel. (004)0360102006 sau e-mail: office@electromec.ro.
Pagină de start Hote industriale Sisteme exhaustare Contact
Copyright © 2024 ELECTROMEC. All rights reserved. Termeni de utilizare Clauze de confidenţialitate